Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, împreună cu partenerii săi, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge organizează în cadrul programului de finanţare Active Citizens Fund România patru sesiuni tematice pentru potenţialii solicitanţi în cadrul Apelurilor deschise, cu interes în diferite zone tematice importante promovate de program.
The objective acestor sesiuni este de a crea un context de dialog între organizații cu interes/expertiză în diferite zone tematice importante promovate prin ACF România (coalizare ONG, intervenții prin artă și cultură, incluziunea și participarea tinerilor, dezvoltarea capacității ONG-urilor) pentru a gândi și propune intervenții susținute și coroborate prin intermediul a viitoare propuneri de finanțare în cadrul programului ACF România.
Selecția se va realiza în funcție de numărul de locuri disponibile şi va avea în vedere motivația pentru participare şi dimensiunea organizației, acordând prioritate organizațiilor mici şi celor care nu au participat deja la una din sesiunile de informare organizate în cadrul ACF România.
Menţionăm că organizatorul DO NOT acoperă costurile de transport, cazare şi masă (cu excepţia pauzelor de cafea şi prânz din cadrul evenimentului). Informaţii despre locul exact de desfășurare a sesiunilor se vor trimite celor selectați împreună cu alte detalii logistice și de conținut.
Termene limită de înscriere:
Pentru sesiunea din București: 28.01.2020
Pentru sesiunea din Timișoara: 11.02.2020
Pentru sesiunea din Constanța: 18.02.2020
Pentru sesiunea din Cluj-Napoca: 20.02.2020
Persoană de contact pentru detalii suplimentare privind sesiunile de formare: Dalisa Strugariu (FDSC) – 021.310.01.81 sau dalisa.strugariu@fdsc.ro.
10.00 – 11.30
Prezentare generală Active Citizens Fund România cu accent pe zonele tematice propuse & Sesiune de întrebări şi răspunsuri
11.30 – 12.00
Coffee break
12.00 – 13.30
Clarificare și calibrare a nevoilor pe tematicile propuse și cum poate programul să răspundă la aceste nevoi
13.30 – 14.30
Pauză de prânz
14.30 – 17.00
Posibile intervenții tematice integrate prin ACF România
(*Intervalul orar poate suferi modificări de la un tip de sesiune la alta
Pentru aceste sesiuni căutăm un număr de aproximativ 20 de organizații per eveniment, organizații cu interes/expertiză în zonele tematice evidențiate (coalizare ONG, intervenții prin artă și cultură, incluziunea și participarea tinerilor, dezvoltarea capacității ONG-urilor), care vor să aplice cu propuneri de proiecte la următorul termen limită din cadrul ACF România.
Persoanele interesate să participe la aceste sesiuni sunt rugate să completeze formularul de înscriere de HERE.
Selecția se va realiza în funcție de numărul de locuri disponibile, motivația pentru participare şi expertiza organizaţiilor interesate.
Menţionăm că organizatorul DO NOT acoperă costurile de transport, cazare şi masă (cu excepţia pauzelor de cafea şi prânz din cadrul evenimentului). Locațiile de desfășurare a sesiunilor se vor trimite celor selectați împreună cu alte detalii logistice și de conținut.
Termene limită de înscriere:
Pentru Sesiunea tematică ”Coaliții și rețele” : 29.01.2020
Pentru Sesiunea tematică ”Intervenții prin artă și cultură”: 04.02.2020
Pentru Sesiunea tematică ”Incluziunea și participarea tinerilor”: 14.02.2020
Pentru Sesiunea tematică ”Dezvoltarea capacității ONG-urilor”: 02.03.2020
Persoană de contact pentru detalii suplimentare privind sesiunile de formare: Dalisa Strugariu (FDSC) – 021.310.01.81 sau dalisa.strugariu@fdsc.ro