Active Citizens Fund

Active Citizens Fund este un program de finanțare dedicat organizațiilor neguvernamentale, care se desfășoară în România între 2019-2024 și are o valoare totală de 46.000.000 €

Despre program

Programul face parte din Granturile SEE și Norvegiene 2014-2021 și are ca obiectiv consolidarea societăţii civile și a cetățeniei active şi creșterea capacității grupurilor vulnerabile

ACTIVE CITIZENS FUND ROMÂNIA

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE și Norvegiene 2014-2021 acordate de Islanda, Liechtenstein și Norvegia în 15 state membre UE din Europa Centrală și de Sud și în Ţările Baltice. Obiectivele Granturilor SEE și Norvegiene sunt reducerea disparităților economice și sociale și consolidarea relațiilor bilaterale dintre statul beneficiar și statele donatoare. Susținerea societăţii civile este o prioritate cheie pentru Granturile SEE și Norvegiene 2014-2021, motiv pentru care 10% din totalul sumelor disponibile la nivel de ţară sunt alocate unui program pentru societatea civilă în fiecare din statele beneficiare, intitulat Active Citizens Fund. Acesta este încadrat în sectorul „Cultură, societate civilă, bună guvernare și drepturi și libertăți fundamentale”, unul dintre cele cinci sectoare considerate prioritare de statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia și Uniunea Europeană.

OBIECTIV

Consolidarea societăţii civile și a cetățeniei active şi creșterea capacității grupurilor vulnerabile.

Programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilităţii și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Norvegia, Islanda și Liechtenstein.

PERIOADĂ DE IMPLEMENTARE

2019 – 2024
0
Apeluri de proiecte
0
Buget (euro)
0
Domenii de asistență

Operator de fond

Programul Active Citizens Fund România este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru  Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene în cadrul unui proces de licitaţie deschis și competitiv.

VALORI

DOMENII DE ASISTENȚĂ

    1. Democrație, cetățenie activă, bună guvernare și transparență
    2. Drepturile omului și tratament egal prin combaterea tuturor formelor de discriminare pe motive de origine rasială sau etnică, religie sau convingeri, sex, dizabilitate, vârstă, orientare sexuală sau identitate de gen
    3. Justiție socială și incluziunea grupurilor vulnerabile
    4. Egalitate de gen și violență bazată pe gen (GBV)
    5. Mediu și schimbări climatice
    6. Dezvoltarea capacităţii ONG-urilor

SOLICITANȚI ELIGIBILI

    • ONG-uri înfiinţate în baza OG nr. 26/2000 sau Legii nr. 21/1924
    • Crucea Roșie Română şi filialele acesteia cu personalitate juridică
    • Fundaţiile de tineret

PARTENERI ELIGIBILI

    • ONG-uri (din România, Norvegia, Islanda, Liechtenstein, Bulgaria, Cipru, Cehia, Croația, Estonia, Grecia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Moldova, Ucraina şi Serbia)
    • Entități publice cu personalitate juridică (autorități publice locale și centrale, instituții/agenții publice, servicii publice guvernamentale descentralizate, unități administrativ-teritoriale, universități etc.)
    • Entități private cu personalitate juridică
    • Organizații, agenții sau organisme internaționale

ASPECTE PRIORITARE

Consolidarea capacității și sustenabilităţii sectorului societății civile

    • 10,5% din bugetul de granturi este alocat pentru apeluri de proiecte care vizează dezvoltarea capacităţii ONG-urilor
    • Fonduri dedicate pentru derularea pe termen mediu şi lung a activităţii reţelelor şi coaliţiilor din domeniile de asistență menţionate, precum şi a ONG-urilor pentru drepturile omului
    • Până la 20% din bugetul proiectului poate fi alocat pentru măsuri de dezvoltare organizațională a beneficiarilor de grant
    • Sunt sprijinite activități de monitorizare a politicilor, de advocacy și watchdog
    • Sunt încurajate parteneriate strategice între ONG-uri
    • Programul include un proiect strategic pre-definit pentru dezvoltarea leadership-ului în rândul tinerilor din ONG-uri

 

Creşterea sprijinului pentru grupuri ţintă şi în zone geografice insuficient adresate

    • 33% din bugetul de granturi este alocat pentru creşterea capacităţii grupurilor vulnerabile, iar incluziunea tinerilor e o prioritate
    • Programul include 3 apeluri de proiecte cu aplicare continuă şi simplificată pentru proiecte mici în zone geografice insuficient acoperite și pentru ONG-uri mici
    • 10% din bugetul de granturi este alocat pentru incluziunea persoanelor de etnie romă şi creşterea capacităţii acestora

Programul încurajează, prin intermediul Inițiativelor Regionale ale Societății Civile, schimbul de cunoștințe, dezvoltarea de rețele regionale, promovarea învățării reciproce, adoptarea și utilizarea cunoștințelor și cele mai bune practici în vederea consolidării sectorului societății civile în țările beneficiare.

Forumul Internațional al Societății Civile este prima activitate importantă din cadrul Inițiativelor regionale ale Societății Civile; acesta are loc în data de 4 iunie 2019 și se derulează în contextul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene