Pentru a veni în sprijinul organizațiilor mici de a aplica cu proiecte de succes la cea de-a treia sesiune de evaluare din cadrul programului Active Citizens Fund România, Operatorul de Fond a prelungit data de aplicare pentru granturi mici până pe 9 septembrie 2021 pentru Apel #1 – Participare civică în zone insuficient deservite, Apel #4 – Conștientizare privind drepturile omului și tratament egal, Apel #6 – Mobilizarea grupurilor vulnerabile din zone insuficient deservite și oferă următoarele tipuri de suport:
#haide la feedback
Organizațiile ale căror proiecte nu au fost selectate în primele două sesiuni de evaluare a granturilor mici și care sunt interesate să aplice din nou, se pot înscrie la întâlniri unu la unu cu Operatorul de Fond pentru feedback privind proiectele evaluate. Întâlnirile vor avea loc online, în fiecare miercuri, în perioada 30 iunie – 25 august 2021. Timpul alocat este de maximum o oră pentru o cerere de finanțare, iar organizațiile pot participa la întâlnire în intervalul orar 11:00 – 15:00.
Pentru a participa, persoanele interesate pot selecta din calendarul de AICI (https://calendly.com/fdsc-acf/60min?month=2021-06) o singură dată și oră pentru discuția online, precizând numărul de înregistrare al cererii de finanțare. Programarea pentru întâlnire se realizează automat, iar un email de confirmare cu link-ul pentru întâlnire va fi trimis persoanelor care s-au înscris.
În cazul în care organizațiile doresc feedback pe email, acesta poate fi solicitat la adresele de contact din Ghidul Solicitanților corespunzător fiecărui Apel.
#haide la ateliere pentru proiecte de succes
Organizațiile interesate să aplice pentru granturi mici se pot înscrie la următoarele ateliere:
- 12.07.2021 – Educație și implicare civică – cum să dezvolți un proiect de succes pentru Apelul #1 – Participare civică în zone insuficient deservite, Înscriere AICI:
Structură atelier:
-
- aspecte tematice (educație și implicare civică; tipuri de proiecte și rezultate așteptate)
- de la idee la proiect (cum se identifică problema, cum se identifică beneficiarii finali – caracteristici și nevoi, cum se identifică stakeholderii relevanți și rolul lor în proiect, cum se trece de la identificarea problemei la soluții)
- cum identifici parteneri (inclusiv parteneri din state donatoare)
- cum aplici cu un proiect
- 22.07.2021 – Drepturile omului și tratament egal – cum să dezvolți un proiect de succes pentru Apelul #4 sau Apelul #6, Înscriere AICI:
Structură atelier:
-
- aspecte tematice (drepturile omului și tratament egal – conștientizare vs mobilizarea grupurilor vulnerabile;proiecte și rezultate așteptate)
- de la idee la proiect (cum se identifică problema, cum se identifică beneficiarii finali – caracteristici și nevoi, cum se identifică stakeholderii relevanți și rolul lor în proiect, cum se trece de la identificarea problemei la soluții)
- cum identifici parteneri (inclusiv parteneri din state donatoare)
- cum aplici cu un proiect
Evenimentele nu vor fi transmise live, de aceea este importantă înscrierea la fiecare atelier pentru a putea participa.
O serie de sesiuni anterioare au fost înregistrate și sunt disponibile pe canalul de YouTube al Programului: https://www.youtube.com/channel/UC3p44-48csqYly1G_0ifZDg.
#haide să găsești parteneri din România
Săptămâna Parteneriatelor va avea loc în perioada 12-18 iulie 2021. Activitatea are ca scop facilitarea interacțiunii dintre organizațiile mici din România care caută parteneri din România și cele care doresc să fie parteneri pentru scrierea și implementarea de proiecte în cadrul Apelurilor #1, #4 și #6 – granturi mici, lansate în cadrul programului de finanțare Active Citizens Fund România.
Pași pentru a participa la Săptămâna Parteneriatelor
- #haide în grupul de Facebook: #haide parteneriate naționale Active Citizens Fund România: https://www.facebook.com/groups/643162456398870/ – dă join pentru a deveni membru în grup
- Găsește în grup Ghidul/ Guide intitulat „Săptămâna Parteneriatelor”. Este poziționat în bara de sus după Discuție/ Discussions
- Citește descrierea despre Săptămâna Parteneriatelor și regulile de participare
- Postează propunerea de parteneriat în grup în perioada 12-18 iulie
- Moderatorul grupului va muta postarea în Ghidul intitulat „Săptămâna Parteneriatelor” pentru a avea într-un singur loc doar postările care au legătură cu această inițiativă
În urma postărilor, organizațiile decid dacă va exista o colaborare între ele, moderatorul grupului nu va fi implicat în acest proces.
#haide să găsești parteneri din statele donatoare
Pentru sprijin în a găsi parteneri din statele donatoare – Norvegia, Islanda, Liechtenstein – vă rugăm să transmiteti o scurta descriere a tipului de expertiză / suport pe care îl căutați la un partener pe adresa bilateral@fdsc.ro.
#haide la helpdesk
Pentru clarificări privind Ghidul solicitanților și anexele acestuia pot fi transmise întrebări pe adresele de email disponibile pentru fiecare Apel în parte, respectiv apel1@fdsc.ro, apel1.mediu@repf.ro apel4@fdsc.ro, apel6@fdsc.ro, iar pe adresa support@fdsc.ro pot fi adresate întrebări privind procesul de aplicare pe platfoma online https://finantaripublice.fdsc.ro.
Toate activitățile de sprijin enumerate mai sus sunt destinate ONG-urilor mici din România, cele care au un buget mediu de maximum 240.000 RON pentru ultimii 3 ani. Pentru a treia sesiune de evaluare, care are ca termen limită de aplicare 9 septembrie, organizațiile pot aplica pentru granturi mici în valoare de până la 50.000 euro, granturi disponibile în cadrul Apelurilor #1 – Participare civică în zone insuficient deservite, #4 – Conștientizare privind drepturile omului și tratament egal, #6 – Mobilizarea grupurilor vulnerabile din zone insuficient deservite.
Detalii la https://activecitizensfund.ro/apeluri/.