Programul Active Citizens Fund lansează astăzi, 24 august, trei noi apeluri de finanțare în valoare de aproape 2 milioane de euro pentru organizațiile neguvernamentale și non-profit, respectiv:
-
Apelul #1.1 – Participare civică privind criza din Ucraina (rundă unică), granturi între 15 000 și 50 000 euro. Obiectivul acestui Apel este creșterea implicării civice pentru un răspuns mai bun la criza din Ucraina.
-
Apelul #4.1 – Conștientizare privind drepturile omului și tratament egal pentru persoanele refugiate din Ucraina (rundă unică), granturi între 50 000 și 250 000. Obiectivele acestui Apel sunt furnizarea de sprijin pentru persoanele refugiate din Ucraina, victime ale/aflate la risc de discriminare sau încălcare a drepturilor omului și creșterea gradului de conștientizare privind drepturile omului/ tratament egal pentru persoanele refugiate din Ucraina.
-
Apelul #6.1 – Sprijin pentru persoanele refugiate din Ucraina (rundă unică), granturi între 50 000 și 250 000. Obiectivul acestui Apel este de a oferi sprijin pentru protecția și incluziunea socială a refugiaților din Ucraina.
Procesul de depunere a Cererilor de finanțare are loc exclusiv online, pe platforma https://finantaripublice.fdsc.ro, în perioada 24 august – 11 octombrie 2022, ora 16:00 (ora României).
Apelurile sunt adresate organizațiilor neguvernamentale din România care au implementat sau implementează ȋn prezent proiecte finanţate prin Active Citizens Fund Romȃnia în calitate de promotor sau partener de proiect. Acestea pot veni în parteneriat cu alte ONG-uri sau entități publice sau private care pot contribui la succesul proiectului.
Informații despre cele trei apeluri, documentele de aplicare și despre cum poate fi accesată platforma online sunt disponibile la https://activecitizensfund.ro/apeluri/.