#haide la Sesiunea de informare dedicată granturilor mici

Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile organizează în cadrul programului de finanţare Active Citizens Fund România o sesiune de informare online pentru potențialii solicitanți. În cadrul evenimentului vor fi prezentate granturile mici care sunt deschise în prezent, ele fiind disponibile în cadrul Apelurilor #1 – Participare civică în zone insuficient deservite, #4 – Conştientizare privind drepturile omului şi tratament egal și #6 – Mobilizarea grupurilor vulnerabile din zone insuficient deservite.

#haide să vorbim despre relații bilaterale // octombrie – decembrie 2020

Programul Active Citizens Fund România va lansa o nouă serie de Apeluri de proiecte. Din acest considerent, invităm organizațiile neguvernamentale din România interesate de parteneriate bilaterale cu entități din statele donatoare să ne urmărească live în următoarele două luni, pe pagina de Facebook a programului, unde vom avea o serie de conversații cu organizații din Norvegia și Islanda.

APEL SELECȚIE #TRILLENIALS – AN 2020 / 2021

Ești implicat într-un ONG sau altă structură asociativă și vrei să îți dezvolți competențele necesare de lucru în domeniul neguvernamental? Vrei să înveți mai multe despre societatea civilă, despre munca în ONG și despre cum poți să transformi în (mai) bine comunitatea ta? Ești dispus să îți dedici timp și energie pentru aceste lucruri? Vrei să faci parte din noua generație de lideri pentru societatea civilă din România?

#haide la Online Matchmaking Week // 2 – 6 noiembrie 2020

Având în vedere că pentru programul Active Citizens Fund România urmează o nouă serie de Apeluri de proiecte, invităm organizațiile neguvernamentale din România, interesate de parteneriate bilaterale cu entități din statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia, la primele întâlniri online pentru facilitarea interacţiunii şi discuţiilor privind oportunităţile de cooperare şi dezvoltare de parteneriate (Online Matchmaking Week), întâlniri orgnaizate online în perioada 2 – 6 noiembrie 2020, în cadrul Fondului pentru Relații Bilaterale.

REZULTATE SELECȚIE Apel 2/2020 Fondul pentru Relații Bilaterale

Procesul de evaluare și selecţie a cererilor de finanțare depuse în cadrul Fondului pentru Relaţii Bilaterale Apel nr.2/2020 (termen limită 01 aprilie 2021) s-a derulat prin respectarea prevederilor incluse în Ghidul Solicitanţilor aferent Apelului şi a prevederilor Acordului de Implementare dintre Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC) şi Oficiul Mecanismului Financiar (OMF).

#haide la cafenelele online de matchmaking // 15 – 29 septembrie 2020

Am terminat seria cafenelelor online de matchmaking.
Cele 3 evenimente online au fost organizate în luna septembrie 2020 cu scopul de a descoperi realități ale societății civile din România și din statele donatoare, la evenimente participând 15 organizații din Norvegia și Islanda și 35 de organizații din România, organizații care s-au informat și au discutat despre tematici importante pentru programul Active Citizens Fund România. Pe scurt, vă prezentăm câteva idei generale reieșite din cadrul conversațiilor.