Active Citizens 4 Human Rights, oportunitate pentru dezvoltare și cooperare

45 de organizații care activează în domeniul drepturilor omului din România, Norvegia și alte țări beneficiare ale programului Active Citizens Fund participă între 14 – 16 martie la activăți de networking și ateliere de lucru privind dezvoltarea organizațională (comunicare, fundraising, strategii de sustenabilitate, activism media, motivarea echipelor, burnout, etc). Ultima zi a evenimentului este dedicată unor vizite de studiu la organizații norvegiene pentru a învăța din experiența acestora și pentru a stabili posibile colaborări bilaterale.

Egalitatea de gen a reunit la București peste 20 de organizații din România și Norvegia

Evenimentul tematic internațional „Drepturile omului din perspectiva egalității de gen” a reunit la București peste 20 de organizații din România și Norvegia. Evenimentul a avut loc în perioada 20-21 ianuarie 2022 și a fost organizat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile împreună cu organizația norvegiană Frivillighet Norge în cadrul Fondului pentru Relații Bilaterale.

71 de proiecte vor fi finanțate cu peste 9,2 milioane euro în urma Rundei 2 de finanțare Active Citizens Fund România

În urma Rundei 2 de finanțare Active Citizens Fund România, lansată în februarie 2021, au fost selectate spre finanțare 71 de proiecte din totalul de 329 de proiecte primite. 9,2 milioane euro vor fi alocați organizațiilor neguvernamentale din România prin Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021 și administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge.

#CivilSocietyStartsHere și începe cu tine!

O societate civilă puternică este esențială pentru buna funcționare a democrației și asigurarea unei societăți incluzive. În ultimii ani au existat o serie de tendințe periculoase în toată Europa, care au pus multă presiune pe spațiul civic, prin urmare, consolidarea capacității societății civile de a face față acestor provocări este mai importantă ca oricând.

APEL SELECȚIE #TRILLENIALS – AN 2021/ 2022

Ești implicat într-un ONG sau altă structură asociativă și vrei să îți dezvolți competențele necesare de lucru în domeniul neguvernamental? Vrei să înveți mai multe despre societatea civilă, despre munca în ONG și despre cum poți să transformi în (mai) bine comunitatea ta? Ești dispus să îți dedici timp și energie pentru aceste lucruri? Vrei să faci parte din noua generație de lideri pentru societatea civilă din România?

#haide la activitățile de sprijin pentru organizațiile mici

Pentru a veni în sprijinul organizațiilor mici de a aplica cu proiecte de succes la cea de-a treia sesiune de evaluare din cadrul programului Active Citizens Fund România, Operatorul de Fond organizează o serie de activități de sprijin în perioada iunie – august 2021. Pentru a treia sesiune de evaluare, organizațiile pot aplica pentru granturi mici în valoare de până la 50.000 euro, granturi disponibile în cadrul Apelurilor #1 – Participare civică în zone insuficient deservite, #4 – Conștientizare privind drepturile omului și tratament egal, #6 – Mobilizarea grupurilor vulnerabile din zone insuficient deservite.

Partners for a strong civil society

On June 14, the Fund Operator of the Active Citizens Fund Romania organized an online workshop for the Norwegian and Icelandic organizations that are official partners in the funded projects. The aim of the meeting was to assist the organizations in their project implementation by clarifying implementation rules of the programme and to facilitate discussions on opportunities to further strengthen bilateral relations between Romania and donor states, Liechtenstien, Iceland and Norway.